Tehnici de animație

Universul copilăriei noastre a fost fascinat de filmul de animație, iar fascinația nu a trecut odată cu vârsta.  Dar câți dintre noi cunosc ce se află în spatele obiectelor sau personajelor animate? Știați că cinematografia de animație nu este un gen cinematografic propriu-zis, cum este comedia și drama? De fapt este o categorie de filme ce include desenele animate, filmele realizate cu hârtii decupate, cu figuri trasate pe nisip, pictură pe sticlă, ecran cu ace, plastilină, marionete și tot felul de obiecte cărora li se imprimă iluzia de mișcare prin intermediul unei tehnici de animație.

O altă confuzie des întâlnităeste că nu se face diferența între desenul animat și cinema-ul de animație.Mulți consideră că cele două termene reprezintă unul și același lucru. Desenul animat desemnează o tehnică specifică, în timp ce al doilea include un întreg ansamblu de tehnici.

Principiul fundamental al cinematografiei de animație se numește „animație imagine cu imagine”.Toate filmele, fie că sunt animate sau alcătuite din imagini reale, sunt compuse dintr-o serie de imagini, desene, picturi sau fotografii. Acestea sunt puse în mișcare după acest principiu. Spre exemplu, în ”Povești din bazar” (1994, r. Abdollah Alimorad) avem de-a face cu niște marionete care sunt puse în mișcare, doar că nu sunt acționate nici prin fire, nici prin pârghii, nici de mâinile păpușarului. Pentru a fi fluidă și realistă, acțiunea de ”a merge” trebuie descompusă în mai multe etape, fiecare în parte corespunzând unei imagini fixe, care este filmată independent de celelalte. Altfel spus, de fiecare dată când aparatul se declanșează, el înregistrează o imagine fixă a marionetei în diversele sale posturi din timpul mersului. Așasadar, imaginile fixe proiectate succesiv pot da iluzia de mișcare, deoarece dincolo de o anumită viteză de proiectare ochiul nu mai percepe că imaginile sunt fixe și separate. Acest fapt este determinat de o particularitate a ochiului (persistență retiniană) și de o particularitate a creierului (efectul phi). Această tehnică a fost foarte utilizată timp de aproape 70 de ani, până în anii 1980 când au apărut calculatoarele.