Reprezentativ

M’s blog.

Bine te-am găsit!

Sunt sigură ca ești la fel de interesat de animție la fel de mult ca mine, altfel nu te-ai fi aflat aici.

M’s blog îți va prezenta într-o manieră simplă, concisă și distractivă, cele mai importante aspecte și va încerca să răspundă tutror întrebărilor tale.

images

Ce recomand?

Am hotărât să fac o lista a filmelor de animație pe care le-am vizionat sau pe care doresc să le vizionez în viitorul apropiat.

Ralph Breaks the Internet  

The Snow Queen: Mirrorlands

Spider-Man: Into the Spider-Verse

Maya the Bee: The Honey Games

Up

Voi reveni cu alte recomandări, dar până atunci îți doresc:

Vizionare plăcută!

Tehnici de animație

Universul copilăriei noastre a fost fascinat de filmul de animație, iar fascinația nu a trecut odată cu vârsta.  Dar câți dintre noi cunosc ce se află în spatele obiectelor sau personajelor animate? Știați că cinematografia de animație nu este un gen cinematografic propriu-zis, cum este comedia și drama? De fapt este o categorie de filme ce include desenele animate, filmele realizate cu hârtii decupate, cu figuri trasate pe nisip, pictură pe sticlă, ecran cu ace, plastilină, marionete și tot felul de obiecte cărora li se imprimă iluzia de mișcare prin intermediul unei tehnici de animație.

O altă confuzie des întâlnităeste că nu se face diferența între desenul animat și cinema-ul de animație.Mulți consideră că cele două termene reprezintă unul și același lucru. Desenul animat desemnează o tehnică specifică, în timp ce al doilea include un întreg ansamblu de tehnici.

Principiul fundamental al cinematografiei de animație se numește „animație imagine cu imagine”.Toate filmele, fie că sunt animate sau alcătuite din imagini reale, sunt compuse dintr-o serie de imagini, desene, picturi sau fotografii. Acestea sunt puse în mișcare după acest principiu. Spre exemplu, în ”Povești din bazar” (1994, r. Abdollah Alimorad) avem de-a face cu niște marionete care sunt puse în mișcare, doar că nu sunt acționate nici prin fire, nici prin pârghii, nici de mâinile păpușarului. Pentru a fi fluidă și realistă, acțiunea de ”a merge” trebuie descompusă în mai multe etape, fiecare în parte corespunzând unei imagini fixe, care este filmată independent de celelalte. Altfel spus, de fiecare dată când aparatul se declanșează, el înregistrează o imagine fixă a marionetei în diversele sale posturi din timpul mersului. Așasadar, imaginile fixe proiectate succesiv pot da iluzia de mișcare, deoarece dincolo de o anumită viteză de proiectare ochiul nu mai percepe că imaginile sunt fixe și separate. Acest fapt este determinat de o particularitate a ochiului (persistență retiniană) și de o particularitate a creierului (efectul phi). Această tehnică a fost foarte utilizată timp de aproape 70 de ani, până în anii 1980 când au apărut calculatoarele.

Animația în România

Ca peste tot în lume, filmul românesc de animație s-a născut prin dezvoltarea graficii jurnalistice, din tendința firească a acesteia de a-și depăși limitele prin animarea imaginilor. Toți marii creatorii de filme de animație din România provin din rândul caricaturiștilor, grafica jurnalistică reprezentând prima școală la care s-au format animatorii români.

Cei mai mulți au fost influențați de idealul estetic al studiourilor americane și franceze, „furând meserie” de multe ori în urma vizionărilor producțiilor acestora la cinematograf.

Activitatea de început a animației românești s-a dezvoltat în condiții materiale cu totul improprii, pur artizanale, spre deosebire de situația occidentală, unde exista o adevărată industrie a producției de pelicule de desene animate. Acest fapt precum și lipsa distribuției, concurența la preț neloial a animațiilor străine, lipsa de personal, apariția sonorului, au dus la o relativă marginalizare și apoi dispariție a peliculelor de desene animate autohtone în anii ’30.

Cel mai prolific desenator a fost Aurel Petrescu, având la activ 11 desene animate confirmate de presa vremii și peste 70 de alte animații, majoritatea reclame. A avut curajul să continue producția și în epoca sonorului, probabil copiind pistele filmelor străine.

Primul film românesc de animație a fost „Păcală în lună” de Aurel Petrescu, prezentat în premieră la 5 Aprilie 1920. (Dicționar Cinematografic –Cornel Cristian și Bujor T. Râpeanu-1974, p.23)

Primul desen animat păstrat în arhiva națională se numește Haplea și a fost creat de către Marin Iorda în 1927, după personajul similar din caricaturile sale. Dificultățile ivite în timpul și după realizarea acestuia l-au făcut pe Iorda să renunțe la o continuare. A mai realizat, în 1936, doar niște diagrame animate pentru filmul profesorului Dimitrie Gusti, prezentat la pavilionul românesc al Expoziției internaționale de la Paris din anul următor.

Principiile animției

După cum am precizat mai sus majoritatea principiilor animației au fost descoperite in primele decenii ale secolului XX. Ele sunt aplicate încă și în ziua de astăzi în aproape toate tehnicile de animație. Numărul exact al legilor animației este dezbătut și în zilele noastre dar este în general acceptat că există 12 principii:


Turtire și întindere (Squash and stretch) Acesta este cel mai important principiu. Rolul lui este de a da senzația de greutate și flexibilitate ale unui obiect.
Anticipare (Anticipation) Anticiparea este folosită pentru a pregăti publicul pentru acțiunea ce urmează a se desfășura și de a o face să pară mai realistă. 
Aranjarea cadrelor (Staging) Acest principiu este de asemenea cunoscut și în teatru și film. Scopul lui este de a direcționa atenția publicului și de a sugera care este centrul de interes într-o scenă; ce se întâmplă și ce se va întâmpla. 
Fotogramă cu fotogramă sau de la keyframe la keyframe (Straight ahead action and pose to pose) Acestea sunt cele două abordări diferite ale animării.
 Urmărirea mișcării și acțiune suprapusă (Follow through and overlapping action) Aceste două procedee sunt legate între ele și ajută redarea unei mișcări mai realiste care dă impresia că personajele urmăresc legile fizicii
Slow in și slow out Mișcarea corpului uman și majoritatea obiectelor au nevoie de timp pentru a accelera și pentru a încetini.
Arce (Arcs) Majoritatea acțiunilor naturale urmăresc o traiectorie arcuită și animația ar trebui să adere la acest principiu.
Acțiunea secundară (Secondary action) Adăugarea acțiunilor secundare la acțiunea principală dă scenei mai multă viață și suportă acțiunea principală.
Timpii acțiunii (Timing) Timpii acțiunii se referă la numărul de frame-uri folosite pentru o anumită acțiune ceea ce se traduce în viteza acțiunii.
Exagerarea (Exaggeration) Exagerarea produce un efect special pentru animație deoarece imitarea exactă a realității poate arată static și plictisitor.

Atracție (Appeal) Atracția unul personaj animat corespunde cu carisma unui actor. Un personal atractiv nu este neapărat simpatic (personajele antagoniste pot fi atractive) dar trebuie să dea senzația privitorului că este real și interesant.

Cum a apărut?

Deși ne aflăm în plină civilizație a imaginii, animația continuă să rămână un fenomen destul de puțin cunoscut. Deși se „consumă” animație în cantități industriale, mai ales cu ajutorul televiziunii, ea continuă să fie ocolită și încă nu este recunoscută pe deplin ca o ramură artistică. „Materia primă a animației este Ideea”, după cum foarte inspirat spunea cineastul francez Alexandre Alexeieff, elogiind astfel expresia concentrată și bogată în sensuri a unei arte care merită o cunoaștere aprofundată. Totuși, animația rămâne în continuare „un cinema paralel”, cum scria criticul italian Giannalberto Bendazzi, un cinema care beneficiază de „o autonomie de limbaj, tehnică și stilistică în forma sa de expresie”. Animația reprezintă derularea rapidă a unei secvențe de imagini pentru a crea iluzia mișcării. Efectul este o iluzie optică datorată fenomenului de persistență a viziunii (fenomen care face ca o imagine înregistrată de ochi să persiste aproximativ a douăzeci și cincea parte dintr-o secundă pe retină. Astfel ochiul uman este incapabil de a sesiza schimbarea imaginilor ci receptează animația ca pe un ansamblu unitar. ASIFA(Asociația Internațională a Filmului de Animație) precizează că ”prin cinema de animație trebuie să înțelegem, în principal, orice creație cinematografică realizată imagine cu imagine” adăugând: ”cinematograful real pornește de la o analiză mecanică, prin intermediul fotografiei, a evenimentelor similare care vor fi reproduse pe ecran, în timp ce cinematograful de animație creează evenimentele prin intermediul unor instrumente diferite de înregistrarea automată. Într-un film de animație evenimentele au loc pentru prima oară pe ecran”. Dacă dorim, totuși, să recunoaștem o anume autonomie a animației, nu putem să nu pornim de la observația că aceasta a întreținut mereu un raport fertil și cu cinematograful „real” și cu artele plastice (mai ales cu grafica și pictura).

Exemple primitive de desene care surprindeau mișcarea pot fi găsite încă din antichitate pe diferiți pereți și oale. Chiar dacă nu se pot numi propriu zis animații, ele arată dorința oamenilor de a copia mișcarea reală și de a reda-o în alte circumstanțe. însă primele animații au putut fi văzute cu ajutorul instrumentelor mecanice inventate înainte de apariția cinematografiei, cum ar fi kinetoscopul și taumatropul. O dată cu cinematograful, domeniul animației a înregistrat o explozie creativă. În primele decenii s-au descoperit zeci de tehnici de animație cum ar fi tradițională, stop-motion, gravare direct pe film, pixilation, claymation, animație cu păpuși etc. Tot acum s-au delimitat principiile animației care se mai folosesc până în prezent.

Cinematograful de animație a evoluat cultivându-și deosebirile față de cinematograful „viu”, dezvoltând tehnici din ce în ce mai îndrăznețe. Apelând la mijloace minimaliste și la materiale banale (ace de gămălie, plastilină, nisip, cărbune), animatorii reușesc să construiască lumi mirifice, să reprezinte imaginarul și fantasticul mai eficient decât o face filmul cu actori.

Aniamția. Ce este?

Animația constituie o iluzie optică a mișcării, creată prin derularea unor imagini reprezentând elemente statice ale acesteia. În producția cinematografică, acest termen se referă la tehnici prin care fiecare secvență a unui film este realizată individual, deci o analiză a mișcarii . Aceste secvențe pot fi imagini desenate și apoi fotografiate, fotografii consecutive făcute unui obiect în mișcare cu ajutorul unui aparat de filmat, ori pot fi generate cu ajutorul computerului.